Radonul la locul de muncă
Nivelul de radon acumulat în interior depinde de structura geologică a zonei, de structura clădirii și de modul în care clădirea este folosită. În clădirile de birouri, unde riscurile asociate sănătății și securității ocupaționale sunt relativ mici, radonul poate fi considerat cel mai mare factor de risc.
Locurile de muncă situate la subsolul clădirilor și la parter sunt predispuse la nivele crescute de radon. În interiorul clădirilor, nivelul de radon depinde de ventilația aerului și de natura muncii desfășurate în acele spații.
La etajele superioare nu este necesară măsurarea nivelului de radon, cu excepția cazurilor în care sistemul de ventilație este cu circuit închis (și ferestrele nu se deschid).
Detectori de radon pot fi comandați de pe acest site. Măsurarea nivelului de radon trebuie făcută doar în acele spații folosite cu regularitate, nu și în cele folosite ocazional.
Prioritate trebuie acordată încăperilor de la subsol și parter. În general, încăperile de la etajele superioare sau încăperile puțin folosite nu trebuie testate pentru evaluarea nivelului de radon.
Dacă nivelul de radon depășește 300Bq/m3, atunci angajatorul trebuie să întreprindă acțiuni de remediere. Dacă după implementarea măsurilor de remediere, nivelul de radon a rămas peste nivelul de referință de 300 Bq/m3, atunci se aplică cerințele specifice situației de expunere planificată.
Directiva 59 EURATOM transpusă în Normele Fundamentale de Securitate radiologică din România specifică:
”Atunci când radonul pătrunde din sol în locurile de muncă din interior, acest lucru ar trebui considerat ca fiind o situație de expunere existentă întrucât prezența radonului este în mare măsură independentă de activitățile umane întreprinse în cadrul locului de muncă. Astfel de expuneri pot fi semnificative în anumite zone sau tipuri specifice de locuri de muncă care trebuie identificate de statele membre și ar trebui luate măsuri corespunzătoare privind radonul și reducerea expunerii dacă se depășește nivelul național de referință. Acolo unde nivelurile continuă să se situeze deasupra nivelului național de referință, aceste activități umane întreprinse în cadrul locului de muncă nu ar trebui considerate drept practici. Totuși, statele membre ar trebui să se asigure că aceste locuri de muncă sunt informate și că, în cazurile în care este probabil ca expunerea lucrătorilor să depășească o doză efectivă de 6 mSv pe an sau o valoare corespondentă de expunere la radon integrată în timp, acestea sunt gestionate drept situație de expunere planificată și că se aplică limite de doză, precum și să determine care dintre cerințele de protecție operațională trebuie aplicate.”
